Pai, ce? Chinezu şi Andrei ştiu tot? Neee… Dacă tot a transpirat în presă o parte a averii noastre şi pentru că vine Paştele şi eu tot nu ştiu Crezul, mă frământă ideea de a spune tot…  Şi cum nici post nu ţin, asta cred că e oportunitatea de a mă spovedi, în scopul meu mârşav de a mă curăţa de păcate. Aşa că… mărturisesc o avere!

Să vă spun, mai bine, cu ce mi-am umplut, ieri, ziua de duminică. Floriile maghiarilor, adică. Păi, am făcut curat prin apartamentele din Monte Carlo, am mai dat cu mopul, am mai lustruit faianţa Versace, am schimbat lenjeriile de mătase de pe paturi şi am aerisit un pic… De ce eu? Păi, nu e mare lucru, e tot un fel de fitness, iar teamul de la cleaning era la biserică, la slujbă… Da, normal că au adus crenguţe de salcie înmugurite… Le păstrăm la icoane, sigur că da… Când e furtună afară şi ne e un pic de frică, aprindem mâţişori de salcie, să alunge duhurile rele (şi furtuna), ca orice credincios adevărat!

Ce-am făcut azi? Ca în fiecare dimineaţă, mi-am făcut duşul cu Evian şi - cum cafeaua cu grăunţe de aur nu a reuşit să mă trezească - m-am urcat în celebrul monopost Matiz, deja descris de Mircea Badea, să-mi iau porţia de adrenalină. Vai, vai! Ce ghinion! Mi-am agăţat ciorapii aia cu fir de aur, pe care-i ţin în Elveţia pe timp de vară! I-am agăţat cu hands-free-ul de la Vertu! Fir-ar să fie! Ce-nseamnă să faci compromisuri! Dacă m-am zgîrcit şi am făcut rabat de la carate, am luat numai de 18! Data viitoare o să fac o comandă specială de ciorapi numărul 2, neapărat 15 DEN de 24 de carate! Aşa că m-am enervat instantaneu şi am pornit cu monopostul pe bulevardul ăl mare… ăla care traversează tot Monte Carlo-ul, colţ cu Alexandriei. Şi de-acolo pe circuit, desigur… exact ca în fiecare dimineaţă. Nu mă opresc până la Saint Tropez! Pentru adrenalină de calitate! Tot de 24 de carate, că nu m-oi încurca aşa, cu orice! Am pretenţii!

Toate bune şi frumoase, dar mă cam jenează în coaste crosele astea… Că duminica e zi de golf şi au rămas aici… Ştiţi, nu prea am portbagaj la monopost…  Şi-acuma ce să fac? Până îmi ies, de la autorităţi, aprobările pentru terenul ăla nou de golf, chiar lângă Ciutacu Tower – să pot merge şi eu, ca tot omul, pe jos – car astea după mine… Pe-al doilea monopost îl deţine chiar capul familiei; este galben… Circuitul este cam acelaşi, Place de Rahova, via Place du Matache, L’ Arc de Triomphe, Casa Scânteii Presei. Al lui e generaţie mult mai nouă, apare la un simplu apel de tonomat. Da, în monopostul lui îşi face, zilnic, ordine în toate afacerile: mai transferă un fotbalist, mai un import făra taxe… Tocmai ce-a finalizat o înţelegere cu Taiwanul…

Acum mă duc să cumpăr repede nişte pahare, că alea vechi, făcute din cârpele care i-au rămas lui Năstase, de când şi-a croit termopanele din Zambaccian, s-au cam ciobit. Apoi pun repede la cuptor o cratiţă cu icre negre şi pregătesc sticla cu şampanie